Un echipaj de poliție a depistat cinci persoane suspecte în apropierea zonei de depozitare a deșeurilor din Strășeni. La vederea autospecialei, aceștia și-au schimbat direcția de deplasare, fapt care a atras atenția oamenilor legii.
Polițiștii i-au legitimat și au efectuat verificări. În urma documentării, s-a stabilit că suspecții, cu vârste între 20 și 32 de ani, au venit în zonă pentru a prelua pachețele cu substanțe interzise.
În timpul controlului, unul dintre bărbați a aruncat din buzunar mai multe capsule ce conțineau o substanță suspectă. Toate persoanele au fost testate la consumul de droguri, iar rezultatele au fost pozitive. Pachețelele ridicate au fost expediate la expertiză pentru a stabili compoziția exactă.
Un bărbat de 26 de ani a încercat să evite răspunderea și a oferit bani polițiștilor. Deși a fost avertizat, acesta a plasat suma în autospeciala de serviciu.
Cei cinci au fost sancționați contravențional pentru procurarea drogurilor în cantități mici. Pe numele bărbatului care a oferit mită a fost pornit un dosar penal pentru dare de mită.







