VIDEO // Alexandr Usatîi: PAS a eșuat în investigarea furtului miliardului. „Tăcerea lor înseamnă complicitate. Firmele-paravan continuă să jefuiască cetățenii”

Redacția SafeNews

În timp ce dosarul jafului miliardului bate pasul pe loc, Alexandr Usatîi lansează acuzații grave la adresa guvernării. Liderul organizației „Moldova Mare” din Bălți susține că lipsa de acțiune din partea PAS înseamnă, de fapt, complicitate la continuarea unor scheme de delapidare a banilor publici.

„PAS a eșuat complet în investigarea celui mai mare furt din istoria țării. Tăcerea lor înseamnă complicitate!”, a declarat Usatîi în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit acestuia, schemele financiare prin care s-au pierdut sume colosale continuă să funcționeze și astăzi, prin firme-paravan care se prezintă drept „intermediari economici”, dar care în realitate doar sifonează bani din buget.

PUBLICITATE

„‘Intermediar’ este, în general, un cuvânt pozitiv – în diplomație, economie sau afaceri. Dar când e vorba de furt obraznic, prin scheme bine puse la punct, atunci vorbim de firme care nu produc nimic, ci doar jefuiesc cetățenii Moldovei. Schemele pot părea primitive, dar vă asigur că sumele implicate sunt uriașe”, a spus Usatîi.

El a subliniat că, dacă ar exista voință politică și anchete reale, ar ieși la iveală sume mult mai mari decât celebrul miliard, care deja a fost împins în uitare de autorități.

Reprezentantul „Moldova Mare” a cerut demararea unor investigații independente și tragerea la răspundere a celor implicați, indiferent de apartenența politică sau de conexiunile pe care le au în structurile de putere.