Acasă Anticipate 2021 Octavian Țîcu anunță cine se va regăsi pe lista PUN la anticipate

Octavian Țîcu anunță cine se va regăsi pe lista PUN la anticipate

0

Octavian Țîcu, Iurie Reniță, Ana Guțu și Alexandru Arseni sunt primii pe lista electorală a Partidului Unității Naționale. Liderul PUN Octavian Țîcu spune că formațiunea merge la alegeri pe cont propriu, iar singurul bloc electoral pe care l-ar fi acceptat ca alternativă ar fi unul dintre PAS, Platforma DA și PUN.

Țîcu spune că au existat discuții cu celelalte formațiuni unioniste în vederea conjugării eforturilor la anticipate, însă, într-un final, membrii partidului au decis ca formațiunea să meargă pe cont propriu la alegeri.

„Am discutat cu Vasile Costiuc, au fost și cei de la AUR. Ulterior, am discutat cu toți președinții organizațiilor teritoriale, avem 26 de președinți, părerile au fost diverse, dar noi suntem un partid democratic și facem așa cum decide majoritatea, așa se întâmplă ”, a spus Octavian Țîcu.

În același timp, Octavian Țîcu spune că respinge ideea unui bloc electoral cu Platforma DA, formațiune despre care spune că nu și-ar dori Unirea Republicii Moldova cu România.

„Noi am fost adepții unei singure alternative de bloc electoral, PAS-Platforma DA-PUN. Doar cu Platforma DA nu are sens. Unde este scris la Platforma DA că este un partid unionist, a cărui plan explicit este reîntregirea cu România? Platforma DA este un partid care își are propriile schelete”, a mai spus Octavian Țîcu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.