Un șofer băut a făcut accident pe şoseaua Hîncești, fiind implicate mai multe autoturisme. Polițiștii urmează să-l rețină

Redacția SafeNews

Un șofer de 52 de ani s-a urcat băut la volan sâmbătă și a provocat un accident pe șoseaua Hîncești, fiind implicate și alte două autoturisme. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii urmează să îl rețină.

Impactul s-a produs sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17:04.

„Conform informațiilor preliminare, conducătorul unui automobil Nissan, în vârstă de 52 de ani, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică (0,58 mg/l alcool în aerul expirat),a tamponat un automobil Toyota, condus de un bărbat de 40 de ani. În urma impactului, Toyota a fost proiectată într-un Honda, la volanul căruia se afla un șofer de 27 de ani”, a precizat pentru NEWTV.MD, Cristina Talpă, ofițera de presă a Poliției Capitalei.

PUBLICITATE

În urma coliziunii, automobilul Nissan s-a inversat. Șoferului i-a fost acordat ajutor medical la fața locului.

Conducătorul Nissan-ului, depistat în stare de ebrietate, urmează a fi reținut.

Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de polițiști.