Acasă Social Oficial: Câți cetățeni ai Republicii Moldova dețin arme

Oficial: Câți cetățeni ai Republicii Moldova dețin arme

0

Un număr de 65.874 de persoane fizice din Republica Moldova se află la evidența Poliției pentru deținerea a 78.020 de arme. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, 24.513 de arme deținute de cetățeni sunt cu țeava ghintuită, 48.130 – cu țeava lisă și 5.377 sunt arme neletale, transmite SafeNews.md cu referire la ziarulnațional.md.

Totodată, Poliția mai are la evidenţă 237 de obiective ale sistemului autorizări care au în posesie 4.365 de arme.

Oamenii legii au efectuat, de la începutul anului curent, 23.711 verificări privind respectarea condiţiilor de păstrare a armelor, iniţiind 3.699 de proceduri contravenţionale și aplicând amenzi de 1.372.375 de lei pentru încălcările depistate. 

De asemenea, oamenii legii au iniţiat 400 de proceduri de retragere a permiselor de armă, cu anularea sau suspendarea acestora. 

În ceea ce privește infracțiunile comise cu aplicarea sau folosirea armelor de foc, se atestă o descreștere cu 7,14% comparativ cu aceeași perioadă din 2020, fiind identificați 35 de infractori. 

Din cele 92 de incidente cu arme, în 41 de cazuri a fost vorba de arme înregistrate, în 36 de cazuri – arme deţinute ilegal sau pneumatice, iar în 15 cazuri nu a fost stabilită arma.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.