Un biciclist de 36 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în seara zilei de 1 iunie, pe traseul R7, în apropierea satului Nicoreni din raionul Drochia.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de oamenii legii, accidentul s-a produs în jurul orei 22:20. Un bărbat de 41 de ani, aflat la volanul unei Skoda și care se deplasa din direcția Drochia spre Rîșcani, a lovit un biciclist care circula pe carosabil fără semne de iluminare.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 36 de ani din satul Nicoreni, a murit pe loc.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Poliția a inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore.

