Un complet format din magistratele Angela Vasilenco, Olga Bejenari și Tatiana Bivol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a decis că dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, urmează să fie rejudecat. Instanța a acceptat solicitarea depusă de Procuratura Generală, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
Încheierea a fost emisă miercuri, 7 octombrie și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău doar odată cu fondul cauzei.
Veaceslav Platon a fost eliberat din penitenciar la 15 iunie, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a admis integral demersul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea executării pedepsei de către fostul deputat, Veaceslav Platon.
Magistrații au dispus suspendarea imediată a executării sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2017, emisă în privința lui Veaceslav Platon, prin care acesta fusese condamnat la 18 ani închisoare pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă, menționează reprezentanții PG.
Executarea în continuare a pedepsei de către Veaceslav Platon era însă condiționată de evoluția procedurii de revizuire a procesului penal, anterior deschisă de PCCOCS.
Astăzi, miercuri, 7 octombrie, judecătorii au admis solicitarea de revizuire a dosarului. Astfel, cauza penală va fi reexaminată de la zero, iar Platon va fi judecat în libertate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.