ULTIMA ORĂ „Totul trebuie convenit astăzi”: Negocieri toată noaptea între americani și iranieni prin intermediul Pakistanului

Redacția SafeNews

Iranul și Statele Unite au primit un plan de încetare a ostilităților care ar putea intra în vigoare luni și ar putea duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, a declarat luni pentru Reuters o sursă la curent cu propunerile.

Un oficial iranian de rang înalt a confirmat că Teheranul a primit propunerea de acord a Pakistanului.

Acesta a spus însă că Iranul nu va accepta termene limită și presiuni să ia o decizie și nu va redeschide Strâmtoarea Oomuz în schimbul unui „armistițiu temporar”. Teheranul consideră că Statele Unite nu sunt gata pentru o încetare definitivă a ostilităților, a adăugat acesta.

PUBLICITATE

Negocieri toată noaptea cu Vance, Witkoff și Araqchi

Un cadru pentru încetarea ostilităților a fost elaborat de Pakistan și transmis Iranului și SUA în cursul nopții, a precizat sursa, subliniind o abordare în două etape, care prevede un armistițiu imediat, urmat de un acord cuprinzător.

„Toate elementele trebuie convenite astăzi”, a spus sursa, adăugând că înțelegerea inițială ar urma să fie structurată sub forma unui memorandum de înțelegere finalizat electronic prin intermediul Pakistanului, singurul canal de comunicare din cadrul discuțiilor.

Axios a scris pentru prima dată că SUA, Iranul și mediatorii regionali discutau un potențial armistițiu de 45 de zile ca parte a unui acord în două etape care ar putea duce la încetarea definitivă a războiului, citând surse americane, israeliene și regionale.

Sursa Reuters a declarat că șeful armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir, a fost în contact „toată noaptea” cu vicepreședintele SUA, JD Vance, trimisul special Steve Witkoff și ministrul de externe iranian, Abbas Araqchi.

Conform propunerii, încetarea focului ar intra în vigoare imediat, redeschizând Strâmtoarea Ormuz, cu 15–20 de zile pentru finalizarea unui acord mai amplu.

Acordul, denumit provizoriu „Acordul de la Islamabad”, ar include un cadru regional pentru strâmtoare, cu discuții finale față în față la Islamabad.

Nu a existat nicio reacție imediată din partea oficialilor americani și iranieni. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Pakistan, Tahir Andrabi, a refuzat să comenteze.

Iranul vrea garanții că nu va mai fi atacat

Oficiali iranieni au declarat anterior pentru Reuters că Teheranul urmărește un armistițiu permanent, cu garanții că nu va mai fi atacat de SUA și Israel. Aceștia au afirmat că Iranul a primit mesaje de la mediatori, printre care Pakistan, Turcia și Egipt.

Acordul final ar urma să includă angajamente din partea Iranului de a nu mai urmări dezvoltarea armelor nucleare, în schimbul ridicării sancțiunilor și a deblocării activelor înghețate, a spus sursa.

Două surse pakistaneze au afirmat că Teheranul nu și-a asumat încă niciun angajament, în ciuda eforturilor intensificate de dialog la nivel civil și militar.

„Iranul nu a răspuns încă”, a spus una dintre surse, adăugând că propunerile susținute de Pakistan, China și Statele Unite pentru un armistițiu temporar nu au obținut până acum niciun angajament.

Ultima inițiativă diplomatică survine pe fondul escaladării ostilităților, care au stârnit îngrijorări cu privire la perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, o arteră vitală pentru aprovizionarea mondială cu petrol.

Președintele SUA, Donald Trump, a insistat public în ultimele zile pentru o încheiere rapidă a conflictului, avertizând asupra consecințelor în cazul în care nu se ajunge la un armistițiu într-un interval scurt de timp.

 Trump a scris duminică un mesaj cu invective și amenințări: „Marți vor fi Ziua Centralei Electrice și Ziua Podului, toate la un loc, în Iran. Nu va exista nimic asemănător! Deschideți nenorocita de strâmtoare, nebuni ticăloși, sau veți trăi în iad”.