ULTIMA ORĂ | Postul vamal Tudora, închis după depistarea unui obiect suspect

Redacția SafeNews

Activitatea postului vamal Tudora, pe sensul de intrare în Republica Moldova, a fost suspendată temporar după depistarea unui obiect suspect în bagajul unui pasager.

Potrivit informațiilor oficiale, un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 63 de ani, care se deplasa cu automobilul personal, s-a prezentat la controlul vamal. În timpul verificărilor efectuate de funcționarii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, într-un container din bagaj a fost găsit un obiect susceptibil a fi un mecanism exploziv.

Conform procedurilor, zona a fost imediat izolată, iar la fața locului a fost chemată grupa de intervenție a Serviciului tehnico-exploziv „Bombteh” din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

PUBLICITATE

La această oră, activitatea postului vamal Tudora este sistată complet. Autoritățile au precizat că în perimetrul postului nu se află persoane sau mijloace de transport, iar siguranța zonei este asigurată.

Instituțiile abilitate desfășoară măsuri operative specifice, iar situația este monitorizată permanent. Autoritățile urmează să ofere informații suplimentare pe măsură ce cazul evoluează.