Peste 100 certificate de vaccinare anti-COVID-19 – eliberate de spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău pentru persoane care se aflau în străinătate. În acest sens, oamenii legii desfășoară percheziții la domiciliile și locurile de muncă a 3 angajați ai spitalului – un vicedirector și doi asistenți medicali.
Potrivit informațiilor preliminare, aceștia ar fi eliberat fraudulos certificatele pentru peste 100 de persoane care se aflau în afara țării, iar astfel au obținut un venit infracțional de peste 600.000 lei.
În acest sens, pe lângă faptul că acumulau surse de bani profitând de situația în care se aflau unii cetățeni, aceștia supuneau distrugerii acele preparate biologice (vaccinuri) care urmau să fie administrate și, deci, au afectat astfel negativ și misiunea ministerului de resort, care procura aceste vaccinuri, în consecință aducând prejudicii materiale statului.
În cadrul perchezițiilor, până la acest moment, oamenii legii au ridicat de la aceștia acte medicale, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.
După finalizarea perchezițiilor, procurorii PCCOCS vor atribui statut procesual-penal persoanelor investigate.
Totodată, în vederea recuperării banilor obținuți pe cale ilegală și restituirii prejudiciului cauzat statului, procurorii desfășoară investigații financiare paralele.
Menționăm, la acest stadiu al investigațiilor cei trei se prevalează de prezumpția nevinovăției.


