După ce soția judecătorului ucrainean, Svetlana Ceaus, a declarat săptămâna aceasta că soțul său este ținut împotriva voinței, iar adresarea video este una înscenată, soțul acesteia, Nicolae Ceaus, vine cu un nou mesaj. Într-o nouă adresareacesta spune că nu s-a așteptat la o astfel de reacție din partea societății și încearcă și își convingă soția că nimic nu a fost înscenat.
”M-am convins că se fac diverse manipulări pe marginea situației create. Chiar și din partea ”avocaților” mei despre care nu am auzit. Dar toate la timpul lor. Draga mea, vreau să mă adresez ție, situația în care ne-am pomenit trebuie înțeleasă, calmează-te și înțelege-mă, despre aceasta eu nu o dată am vorbit. Totul neapărat va fi bine! Abține-te de la comentarii și declarații negândite. În curând eu, tu, Vova, Antonia și ”Prințiușa” vom fi împreună!!!”, a scris Ceaus pe canalul său de Telegram.
Precizăm că fostul judecător ucrainean a apărut luni, 17 mai, într-un video publicat pe un canal de telegram unde spune că este bine și se află într-un loc sigur. Totodată, cel care este considerat răpit, menționează că deocamdată nu poate dezvălui locul aflării, dar simte necesitate de a face niște precizări după ce mai mulți au încercat să speculeze în privința răpirii sale.
În urma acestui video, soția a sa a venit cu un comentariu în care susține că totul a fost o înscenare și că nu crede spuselor soțului său.

