Acasă Sport UEFA a luat o decizie finală în cazul arbitrului român: Nu e...

UEFA a luat o decizie finală în cazul arbitrului român: Nu e rasism

0

UEFA a luat o decizie finală în cazul arbitrului român Sebastian Colţescu. Acesta a fost acuzat de rasism la adresa lui Pierre Webo, în momentul în care a încercat să îi indice centralului Ovidiu Hațegan, pe cine să sancţioneze în timpul partidei Paris Saint-Germain – Istanbul Başakşehir din faza grupelor Ligii Campionilor.

Aşadar, în urma anchetei, forul european a decis că exprimarea lui Colţescu nu a fost cu tentă rasistă, astfel că nu vor fi luate măsuri disciplinare împotriva acestuia. 

Concluziile raportului au fost făcute de inspectorul reprezentaţii departamentului disciplină şi etică al UEFA.

Meciul PSG – Istanbul Başakşehir a fost întrerupt în minutul 14, după declanșarea incidentului cu tentă rasistă izbucnit în urma afirmaţiilor lui Sebastian Colţescu.

Atunci s-a declarat că arbitrul român l-ar fi indicat într-un mod jignitor pe Pierre Webo, de pe banca tehnică a turcilor, eliminat apoi de Ovidiu Haţegan.

În înregistrarea audio apărută ulterior în mediul online s-ar fi constatat că nu a fost vocea lui Sebastian Colţescu ci mai degrabă a tuşierului Octavian Şovre.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.