Pacienții cu cancer din Republica Moldova vor putea beneficia de tratamente chimioterapeutice în apropierea locuinței, datorită unei decizii recente a Ministerului Sănătății. Ministra Ala Nemerenco a semnat un ordin prin care se extinde furnizarea acestor servicii în spitalele raionale și la Spitalul Clinic din Bălți.
Tratamentul va fi aplicat de medicii oncologi din teritoriu, utilizând medicamente distribuite de autoritățile centrale. Totodată, specialiștii de la Institutul Oncologic din Chișinău vor oferi sprijin și monitorizare pentru a asigura calitatea și siguranța procedurilor.
Această inițiativă are rolul de a ușura accesul pacienților la îngrijiri medicale, reducând necesitatea deplasărilor frecvente la Chișinău.
PUBLICITATE

