Acasă Comunicate de presă Situația la frontieră: Circa 10.000 de traversări. Topul încălcărilor

Situația la frontieră: Circa 10.000 de traversări. Topul încălcărilor

0

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 9.178 traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de ieșire din țară.

Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 4.127 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 5.051 de persoane au părăsit țara.

Din numărul celor reveniți în țară, 2.780 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 1.065 treceri la frontiera cu Ucraina și 282 de treceri aeriene.

Menționăm că nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19.

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– un cetățean străin a încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

– 2 conducători auto au ignorat regulile de transportare și  de folosire a vinietei;

– 42 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM);

– o persoană și un mijloc de transport au fost identificate cu consemn național.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 9.178 persoane și completate 587 fișe epidemiologice individuale. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.