Transportul public în capitală are un nou program de activitate, care intră în vigoare începând de mâine, 23 martie. Potrivit primarului general, Ion Ceban, troleibuzele și autobuzele vor circula dimineața, între orele 5:30 -10:00, precum și după amiază, 16:00 – 20:00. În restul orelor tranportul va fi sistat.
Ceban a dat asigurări că va solicita și șoferilor de microbuzele să aplice același regim de activitate.
„Se va lucra după un program restricționat în contextul în care, vrem să asigurăm cu transport cetățenii care trebuie să meargă la muncă, sau la spitale. În rest, recomandarea noastră este să rămâneți acasă să evitați locurile publice, în cazul în care nu aveți o necesitate de a ieși din casă. Totodată, vreau să recomand, să rog, să evitați călătoriile prin țară, dacă iarăși, nu este vorba de o urgență”, a scris primarul general pe pagina sa de facebook.
În același context, edilul capitalei face apel către cetățeni să respecte distanța socială în transport și să folosească măști, mănuși, precum și să aplice dezinfectantul plasat în fiecare unitate de transport public.
Menționăm că, până la orele dimineții, pe teritoriul Republicii Moldova erau înregistrate 80 de cazuri de coronavirus.






