Drumarii au intervenit pe timpul nopții și în această dimineață pe mai multe trasee naționale, ca urmare a condițiilor meteo specifice sezonului rece. Cele mai multe acțiuni au avut loc în regiunile de Nord și Centru ale țării, unde starea carosabilului a fost monitorizată constant, iar acolo unde a fost necesar s-a aplicat material antiderapant.
Pentru menținerea drumurilor practicabile au fost mobilizate mai multe utilaje speciale, fiind utilizate cantități de sare tehnică pentru prevenirea formării poleiului. Intervențiile s-au concentrat inclusiv pe sectoarele Soroca și Dubăsari, precum și pe unele drumuri regionale.
În prezent, toate traseele naționale rămân deschise circulației, însă șoferii sunt atenționați că se circulă în condiții de iarnă. Autoritățile recomandă prudență sporită, echiparea autovehiculelor cu anvelope corespunzătoare și informarea prealabilă privind starea vremii.
În caz de necesitate, participanții la trafic pot solicita sprijinul drumarilor prin intermediul serviciilor operative disponibile permanent.







