În prima săptămână din februarie, statul a acumulat aproape 1,3 miliarde de lei la Bugetul public național. Sumele au fost colectate în perioada 2–6 februarie 2026, potrivit datelor operative prezentate de Serviciul Fiscal de Stat.
Instituția anunță că o parte importantă a activității a vizat conformarea voluntară a contribuabililor. Inspectorii fiscali au efectuat 396 de vizite fiscale la 371 de agenți economici, pentru a preveni încălcările și a clarifica obligațiile fiscale.
În urma controalelor, Direcția generală control a emis 42 de decizii privind încălcarea legislației fiscale. Obligațiile suplimentare stabilite depășesc 9,5 milioane de lei. Din această sumă, peste 7,4 milioane de lei sunt impozite, taxe și majorări de întârziere, iar aproximativ 2,1 milioane de lei sunt amenzi.
În aceeași perioadă, Fiscul a aprobat 94 de decizii de restituire a TVA, în valoare totală de peste 173 de milioane de lei.
Pentru recuperarea restanțelor, autoritatea fiscală a aplicat măsuri de executare silită, prin care a încasat 43,64 milioane de lei de la contribuabilii cu datorii.
Totodată, au fost preluate șase dosare ce vizează bunuri confiscate, evaluate la 1.500 de lei. Din valorificarea acestora, la bugetul de stat au fost transferați peste 50,5 mii de lei.







