Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) urmează să beneficieze de un nou cadru instituțional, aliniat la standardele europene și internaționale. Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a aprobat un proiect de lege care va fi propus Parlamentului spre examinare în primă lectură.
Documentul prevede mai multe modificări menite să consolideze capacitatea instituțională a SPCSB și să îmbunătățească mecanismele de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă.
Una dintre principalele noutăți este instituirea statutului de ofițer de informații financiare. Acesta va reglementa atribuțiile, drepturile, obligațiile și garanțiile profesionale ale personalului specializat din cadrul SPCSB, în conformitate cu standardele internaționale aplicate în domeniu.
Proiectul, elaborat de Ministerul Justiției, introduce și obligativitatea certificării profesionale pentru angajații instituțiilor și companiilor care au obligații de raportare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor. Certificatul va trebui reînnoit periodic, cel puțin o dată la trei ani.
În prezent, legislația prevede instruirea personalului din acest sector, însă nu există un mecanism obligatoriu de certificare profesională periodică.
Potrivit proiectului, SPCSB va deveni instituția responsabilă de organizarea programelor de instruire, elaborarea materialelor metodologice și coordonarea platformei naționale de formare profesională în domeniu.
Totodată, documentul propune simplificarea structurii de conducere a instituției prin reducerea numărului de directori adjuncți de la doi la unul. Autorii inițiativei susțin că măsura va contribui la eficientizarea procesului decizional și la consolidarea responsabilității manageriale.
Modificările urmăresc și alinierea organizării interne a SPCSB la cerințele Grupului Egmont, rețeaua internațională a unităților de informații financiare din peste 160 de state, din care face parte și Republica Moldova.

