Acasă Social Sondaj: Câți moldoveni spun că se vor vaccina contra COVID-19

Sondaj: Câți moldoveni spun că se vor vaccina contra COVID-19

0

Peste 33 de procente dintre moldoveni au o părere bună și se vor vaccina contra COVID-19, în timp ce 56,2% dintre moldoveni au răspuns că nu se vor vaccina, iar 10,3% nu au avut un răspuns. Sondajul mai arată că, față de luna mai 2020, moldovenii sunt mai informați despre COVID-19, iar sursele principale din care se informează sunt rețelele de socializare, televiziunea, discuțiile cu familia și medicii. Cei mai puțini aleg să se informeze din ziare, comunicatele MSMPS, iar peste 7% au răspuns că nu se informează deloc, transmite SafeNews.md cu referire la Publika.md.

Cercetarea mai arată că o treime dintre moldoveni au frică și țin la distanță persoanele care fost infectate cu COVID-19, dar s-au recuperat, între timp 37,7% îi compătimesc, alte 22,5% îi ajută să depășească situația, iar 4,1% îi blamează și consideră că sunt singuri vinovați că s-au infectat cu noul coronavirus.

Conform datelor statistice 80,3% dintre oameni nu consideră că persoane care au trecut de 65 de ani și-au trăit viața și trebuie salvați tinerii infectați cu COVID-19, iar 10,4% sunt de acord și alte 9,3% nu au știut să răspundă.

Mai mult, dacă vor fi rugați să se autoizoleze pentru câteva luni, 48,9% dintre moldoveni se vor autoizola pentru a preveni îmbolnăvirea lor, iar 37,4% ar face acest gest pentru a preveni îmbolnăvirea altor oameni, în timp ce 13,7% nu s-ar autoizola.

În același timp, 63,2% dintre moldoveni consideră că businessul a suportat pierderi economice considerabile și că Guvernul ar trebui să acorde ajutor substanțial agenților economici, între timp 28,5% nu sunt de acord, iar 8,3% nu au răspuns.

Sondajul a fost efectuat în perioada 12-20 februarie 2021, pe un eșantion de 1191 de respondenți din 89 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximă de +/-3,0%.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.