Un șofer este cercetat penal, după ce a încercat să mituiască agenții de patrulare ai INSP. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:35, în orașul Otaci, din raionul Ocnița.
Potrivit surselor pulsmedia.md, un echipaj INSP a tras pe dreapta un automobil de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 47 de ani și de la care mirosea a alcool.
Oamenii legii au stabilit că acesta se afla în stare de ebrietate la volan, iar pentru a nu fi documentat în conformitate cu legislația în vigoare, individul le-a propus agenților de patrulare mită în valoare de 2.000 de lei.
Polițiștii au refuzat să ia banii și l-au dat pe șofer pe mâna organelor competente. Pe numele său a fost pornit un dosar penal în cadrul căruia urmează să fie stabilite toate circumstanțele.


