VIDEO // Un chișinăuian, acuzat de atacuri cu cocktailuri Molotov la Tiraspol

Redacția SafeNews

Un cetățean al Republicii Moldova pe nume Alexandru, locuitor al municipiului Chișinău, este acuzat că ar fi realizat atacul cu cocktailuri Molotov asupra sediului Comisariatului militar din Tiraspol. Potrivit canalului de Telegram Index, forțele transnistrene l-au reținut pe acesta.

Bărbatul ar fi povestit că a acționat „la indicația unui curator din serviciile speciale moldovenești, pe nume Ion sau Ivan”. 

Persoana reținută riscă până la 20 de ani de închisoare.

PUBLICITATE

Reamintim că ieri, un bărbat necunoscut a aruncat cu cocktailuri Molotov în două clădiri din stânga Nistrului.

Ultimele atacuri au avut loc în seara de 6 mai, în apropiere de satul Vărăncău, raionul Râbnița, în preajma fostului aerodrom, unde s-au produs patru explozii.

Primul atac a fost înregistrat la sediul așa-numitului Serviciu de securitate de la Tiraspol (MGB), la data de 25 aprilie.

În acest context, în regiune este activat Codul Roșu de pericol terorist.