Pe cazul din localitatea Criva, raionul Briceni, unde într-o stație PECO un bărbat a fost amenințat cuțitul și bătut de către un contrabandist chiar sub ochii a doi Polițiști de Frontieră, a fost pornită o anchetă internă, pentru a stabili toate circumstanțele, iar ulterior vor fi luate toate măsurile de rigoare pentru ai sancționa pe cei doi polițiști de frontieră în conformitate cu legislația în vigoare. Declarația a fost de către șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, Ion Mămăligă.
„Evident că această atitudine manifestată de cei doi angajați MAI, în timp ce au asistat la o încălcare crasă a ordinei publice și nu au intervenit, nu face față instituției, funcțiilor deținute, dar nici uniformei pe care o poartă. Vom lua toate măsurile de rigoare în acest caz, iar cei doi vor fi trași la răspundere disciplinară sau poate chiar penală, în dependență de rezultatele anchetei”, a subliniat Mămăligă.
Amintim că, DESCHIDE.MD a intrat în posesia imaginilor cu cazul din stația PECO. Agresorul se afla în stare de ebrietate când a amenințat casierul și operatorul cu un cuțit, după care i-a luat la pumni.


