Acasă Justiţie Șefa casieriei unei bănci, condamnată pentru furt de 1,6 milioane de lei

Șefa casieriei unei bănci, condamnată pentru furt de 1,6 milioane de lei

0

Șefa casieriei sucursalei unei bănci din capitală a fost recunoscută vinovată de delapidarea averii străine și condamnată la 9 ani închisoare și privată de dreptul de a deţine funcţii sau de a exercita activități de administrare şi păstrare a bunurilor străine timp de 3 ani. Potrivit informației, în intervalul mai-septembrie 2019, ignorând prevederile legale, inculpata ar fi dispus, folosit și însușit ilegal mijloace bănești aflate în gestiunea casieriei unității financiar-bancare, neajunsul fiind depistat la o verificare a Comisiei specializate a instituției.

”În cadrul inventarierii s-a stabilit că, în loc de 100.000 USD, în pachetul sigilat cu numerar se aflau doar 5.455 USD, și asta pentru că 955 de bancnote cu nominalul de ”100 USD” au fost înlocuite cu bancnote cu nominalul de ”1 USD”.

Prin urmare, controlul a stabilit un neajuns de 94.540 de dolari, care, conform cursului valutar al BNM, constituia peste 1,6 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al PG.

Cu toate acestea, femeia în vârstă de 44 de ani nu și-a recunoscut vina.

Totuși, procurorii au demonstrat că sustragerea banilor a fost posibilă doar cu participarea inculpatei, aceasta fiind unica persoană care avea acces direct şi obligația de a verifica zilnic soldul mijloacelor bănești transmise de casierii din subordine, iar în alte circumstanțe, orice neajuns urma să fie constatat şi înregistrat imediat.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpata urmează să achite în contul instituției financiare în care a activat un prejudiciu material de circa 35.000 dolari SUA, iar alte aproximativ 35.000 de dolari SUA au fost încasate cu titlu de despăgubire de asigurare pentru prejudiciul material compensat.

În scopul asigurării executării hotărârii judecătorești şi asigurării compensării prejudiciilor cauzate prin infracţiune, instanța a menținut sechestrul aplicat pe un bun imobil ce-i aparține inculpatei cu drept de proprietate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.