Acasă Diverse Schimbări radicale la Facebook: Funcții noi introduse, inspirate de la TikTok

Schimbări radicale la Facebook: Funcții noi introduse, inspirate de la TikTok

0

Facebook recurge la o modificare radicală în modul de afișare a noutăților în aplicație. Rețeta schimbării a fost implementată mai întâi de principalul concurent, TikTok, și s-a dovedit un succes.

În esență, conținutul video care va fi afișat în feedul utilizatorilor va fi decis de algoritmii rețelei, pe baza interacțiunilor anterioare, în defavoarea conținutului postat de prieteni ori familie, relatează Axios.

Potrivit unei surse anonime, schimbarea către algoritmi ar fi fost impusă companiei Meta, care deține Facebook, de cerințele autorităților de reglementare de limitare drastică a fake-news-urilor și de protecție a datelor personale.

Modificările sunt menite să le ofere mai mult control asupra conținutului din feed, pentru utilizatorii obișnuiți, a precizat Meta într-un comunicat.

Schimbările se vor vedea de joi în aplicația care va începe să semene tot mai mult cu TikTok.

Mai întâi, fluxul de postări intrate utilizatorului în aplicație va include o afișare verticală a postărilor publice – în principal video – care sunt sugerate unui utilizator de algoritmi, pe baza tipului de conținut pe care Facebook crede că îl interesează pe utilizator, pe baza reacțiilor sale anterioare.

Apoi, utilizatorii pot accesa Reels, o caracteristică video similară TikTok, pe Stories, funcția Facebook de conținut temporar asemănător Snapchat, care este vizbil sus, pe ecranul de pornire.

Nu în ultimul rând, va exista un nou tab de Feeds pe bara de comenzi rapide din aplicație. Bara de comenzi rapide se va schimba în funcție de părțile aplicației cu care un utilizator interacționează cel mai mult și poate fi, de asemenea, personalizată.

Fila Fluxuri cronologice va include cele mai recente postări de la prieteni, din paginile pe care le urmăresc și grupurile în care au intrat utilizatorii.

Fila Fluxuri poate fi filtrată pentru a afișa toate postările din comunitatea utilizatorilor sau numai postările de la prietenii, pagini sau grupurile, pe care utilizatorul le dorește.

Nu va mai exista titulatura de „News feed”, pentru că Facebook vrea să renunțe la prezentarea noutăților trimise în rețeaua de socializare drept „știri”, ca și cum ar proveni de la site-uri de news ori televiziuni.

Marți, vicepreședintele Meta, Campbell Brown care se ocupa de relația cu instituțiile media le-a spus angajaților că compania își transferă resursele de la produsele sale de știri, inclusiv fila separată Știri și platforma de buletine informative „Buletin”, pentru a putea sprijini mai mulți creatori de conținut.

În aceeași direcție, Meta nu intenționează să reînnoiască acordurile de preluare de știri încheiate cu instituțiile media în ultimii ani, în valoare de aproximativ 90 de milioane de dolari, dar compania încă nu a anunțat oficial o astfel de retragere.

Pe lângă faptul că s-a îndepărtat de știri, Meta nu mai acordă atenție și în investițiile în funcții audio și podcasturi.

Modificările se vor vedea în mod treptat la utilizatorii din întreaga lume începând de joi, dar este necesară update-ul aplicației din magazinele de aplicație, urmând ca noile funcții să fie disponibile de săptămâna viitoare în toată lumea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.