Un scandal a izbucnit în Turcia din cauza comportamentului unei turiste care a făcut pole dancing pe catargul unui steag turcesc.Dansul la bară al turistei necunoscute a stârnit un val de reacții, mulți turci considerând gestul drept vulgar și o „ofensă adusă unui simbol național”.
Se pare că turista a dansat senzual în vârful cetății Uçhisar, una dintre cele mai importante destinații din regiunea Cappadocia, care este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural UNESCO.
După ce imaginile au devenit virale pe internet, guvernoratul provinciei Nevşehir a emis un comunicat prin care anunță deschiderea unei anchete privind incidentul.
În același timp, Parchetul din Nevşehir desfășoară o anchetă din oficiu împotriva turistei, în baza articolelor 300 și 301 din Codul Penal turc, care se referă la ofensarea simbolurilor naționale.

