Acasă Justiţie Șase funcționari vamali, vizați în patru anchete de serviciu

Șase funcționari vamali, vizați în patru anchete de serviciu

0

Șase funcționari vamali sunt vizați în patru anchete de serviciu. Despre aceasta anunță Serviciul Vamal, care precizează că în cadrul Comisiei de Disciplină, în urma examinării anchetelor de serviciu, s-a constatat comiterea abaterilor disciplinare de către funcționarii vamali vizați în respectivele anchete.

În acest sens, Comisia de Disciplină a înaintat un demers către Directorul Serviciului Vamal, în care se conține propunerea de a fi aplicate următoarele sancțiuni disciplinare:

  • în privința a doi funcționari vamali – destituirea din funcție;
  • în privința a doi funcționari vamali – mustrarea aspră;
  • în privința a doi funcționari vamali – avertisment. 

Totodată, de la începutul anului 2022 până în prezent, Comisia de Disciplină a Serviciului Vamal, a examinat și aprobat 42 anchete de serviciu inițiate, iar în perioada de raportare au fost aplicate 34 sancțiuni disciplinare, după cum urmează: 

  • destituirea din funcție – 6 sancțiuni;
  • mustrare aspră 7 sancțiuni;
  • mustrare – 5 sancțiuni;
  • avertisment 16 sancțiuni. 

Serviciul Vamal informează că, la moment, în privința a 9 funcționari vamali au fost suspendate raporturile de serviciu pe durata efectuării acțiunilor de urmărire penală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.