Acasă Social Salariul unui primar care toamna merge să culeagă struguri în Italia

Salariul unui primar care toamna merge să culeagă struguri în Italia

0

În timpul anului este primar, iar Toamna culege struguri în Italia, iar în restul anului e primar. Vorbim despre Ion Veste care de zece ani se află la cârma satului Zaim, Căuşeni. Edilul spune că în 2017 a plecat pentru prima dată la muncă în Italia, iar de atunci renunţă la concediu pentru a face un ban în plus, transmite SafeNews.md cu referire la publika.md.

Nu îi place situaţia în care se află, dar spune că doar aşa îşi poate întreţine familia. Ion Veste are 40 de ani, iar din 2011 ocupă funcţia de primar la Zaim, timp în care a reuşit să realizeze numeroase proiecte în localitate.

„Reparaţie la casa de cultură şi primărie, şi drumuri şi servicii de salubrizare. Ca în orice localitate, tot ce este mai important pentru infrastructură noi am făcut, asta nu înseamnă că s-au terminat întrebările şi probleme şi deja tot este gata şi nu mai avem ce face”, a declarat Ion Veste, primarul satului Zaim, Căuşeni.

Cu toate acestea, bărbatul spune că în 2017 a înţeles că doar în străinătate va putea strânge un ban grămadă şi a plecat în Italia.

„În primul an am venit aşa ca o provocare, nu eram sigur dacă eu sunt în stare să fac munca asta de câmp. Totuşi sunt băiat de la ţară şi nu mi-e frică de muncă.”

Bărbatul ne-a povestit că îi place muncă la Primărie, însă salariu uneori îl demoralizează.

„Salariu primarului nu este secret, la o localitate ca Zaim, salariul primarului este în jur la 9 mii de lei. Ca să vă spun aşa, salariu pe care îl am aici pentru o săptămână, acoperă salariu meu de primar acolo.”

Primarul Ion Veste ne-a spus că şi lefurile subalternilor sunt mici, dar îi încurajează pe toţi să-i rămână alături, să lucreze cot la cot pentru prosperitatea localităţii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.