Situația la frontieră: 2 teste false și zeci de persoane documentate

Redacția SafeNews

Timp de o zi, în punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 31.851 traversări. Persoanele au fost supuse screeningului și niciuna nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 18.354 traversări persoane, dintre care 10.943 treceri la frontiera moldo-română, 2.830 treceri la frontiera cu Ucraina și 4.581 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei pe sensul de intrare în Republica Moldova rămân a fi:

PTF Leușeni – 5.293 traversări persoane;

PUBLICITATE

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 4.581 traversări persoane;

PTF Sculeni – 2.142 traversări persoane;

PTF Cahul – 1.649 traversări persoane;

PTF Giurgiulești – Galați – 996 traversări persoane.

În ultimele 24 de ore polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele încălcări:

– 8 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

– 2 teste PCR COVID-19 falsificate;

– un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldovei;

– 4 mijloace de transport și o persoană, identificate cu consemn național;

– 77 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art. 76′ al CC al RM).