Român dispărut în Lacul Garda după ce a salvat un copil de 7 ani de la înec

Redacția SafeNews

Un român în vârstă de 29 de ani este căutat de echipele de intervenție din Italia, după ce a dispărut în apele Lacului Garda în timp ce salva un copil de 7 ani aflat în pericol de înec.


Un tânăr român, identificat de presa italiană drept Olaisiu Sorin Alexandru, este dat dispărut după un gest de curaj petrecut sâmbătă pe Lacul Garda. Potrivit autorităților și publicațiilor locale, acesta a intervenit pentru a salva un copil britanic de 7 ani care întâmpina dificultăți în apă.

Românul lucra pentru o companie care organizează excursii cu ambarcațiuni pe Lacul Garda și însoțea un grup de turiști în momentul incidentului. După ce a reușit să îl aducă pe copil în siguranță la bord, tânărul nu a mai ieșit la suprafață.

PUBLICITATE

Zona în care s-a produs incidentul are o adâncime de aproximativ 52 de metri, iar operațiunile de căutare desfășurate de echipele de salvare nu au dus, până în prezent, la găsirea acestuia.

Olaisiu Sorin Alexandru era originar din România și locuia în Corigliano, provincia Cosenza. Presa italiană îl descrie drept un profesionist cu experiență în navigație și operațiuni de salvare, apreciat pentru responsabilitate și devotament.

Primarul localității Sirmione, Luisa Lavelli, a transmis un mesaj de compasiune familiei tânărului și a evidențiat gestul său de sacrificiu, subliniind că intervenția acestuia a salvat viața copilului.