Acasă Investigații RISE: Trafic de droguri din America de Sud cu tranzit prin R....

RISE: Trafic de droguri din America de Sud cu tranzit prin R. Moldova

0

Operațiunea s-a chemat “Nisipuri Albe”. Ultimul nume de cod. Și nu s-a terminat niciodată. Doar sistemul internațional de drept s-a izbit în porțile Moldovei. În spatele lor se ascunde Casta. O anchetă internațională – demarată de agenția americană antidrog (DEA), împreună cu serviciul de securitate ucrainean (SBU), Europol, polițiile română, bulgară, germană și costaricană – a falimentat în fața unui stat capturat chiar de rețeaua urmărită, transmite SafeNews.md cu referire la rise.md.

Cocaina columbiană intra pe continent prin porturi vulnerabile de la Marea Neagră, iar pe lanțul de distribuție interferează crima organizată din regiune și gulerele albe de la Chișinău.

Câțiva ofițeri au muncit în secret la acest caz îngropat în arhiva serviciului special al Ministerului de Interne (MAI). RISE a obținut o parte din documentele operative.

Efortul a presupus un deceniu de investigații. Sunt sute de pagini de muncă polițienească: rapoarte de filaj, note informative, scheme relaționale, interceptări, corespondență judiciară internațională, informatori sub acoperire.

“Se mai lucra la situație în ultimii ani doar când erau solicitări din străinătate”, ne-a explicat un avertizor de integritate din MAI.

Ancheta conține nume influente, dar numai eșalonul inferior al organizației a fost sacrificat la vedere sub presiunea externă.

Documentele secrete surprind fapte și cercuri relaționale. Analizează ierarhii și niveluri de încredere. Nu toți cei urmăriți au făcut trafic de droguri, dar legăturile cu nucleul dur al grupării au extins supravegherile și pentru ei.

Pe unii dintre cei monitorizați atunci îi reîntâlnim, câțiva ani mai târziu, în schemele Miliardului.

Protejat instituțional ca într-un caz de manual, cartelul reprezintă regimul oligarhic din Moldova: un grup transpartinic care a supraviețuit 20 de ani pendulând geopolitic.

Apoi, în doar șase luni, sistemul a crăpat.

> Cel mai expus dintre traficanți este arestat în Europa.
> Doi oligarhi părăsesc țara de frica dosarelor din spate.
> Un milionar se sinucide brusc la marginea orașului.

Ei sunt Casta. Iar acesta e primul episod din proiectul jurnalistic #UniuneaSovieticăACocainei.

Mai multe detalii aflați pe RISE Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.