Acasă Politic PUN solicită ca 28 iunie să fie declarată drept Zi de Doliu...

PUN solicită ca 28 iunie să fie declarată drept Zi de Doliu Național

0

Partidul Unității Naționale (PUN) solicită decretarea zilei de 28 iunie drept Zi de Doliu Național și cere înființarea unei Comisii pentru investigarea Crimelor Comunismului, în contextul marcării, astăzi, a 81 de ani de la ocuparea Basarabiei de către sovietici. Solicitările au fost făcute astăzi, 28 iunie, în fața Parlamentului, în cadrul unui eveniment de comemorare față de ocupația militară de la 28 iunie 1940.

PUN solicită ca această zi din istoria Basarabiei să fie declarată Zi de Doliu Național și să fie înființată o Comisie pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în semn de respect față de „toți cei care au fost dezrădăcinați din spațiul românesc după un ultimatum urmat de o ocupație militară, care a instaurat unul dintre cele mai feroce regimuri totalitare din spațiul românesc – comunismul”.

”Din păcate, istoria Basarabiei are mai multe file tragice decât zile cu prilej de bucurie. 28 iunie este o zi de doliu și cred că ar fi corect ca instituțiile statului să declare 28 iunie Zi de Doliu Național. Ocupația sovietică nu s-a terminat după 1991, după declararea independenței, ea continuă și în prezent prin reprezentanții săi în instituțiile statului, în partidele politice pe care le finanțează Kremlinul” a declarat Iurie Reniță.

Totodată, deputatul PUN, a făcut un apel către alegători:

“Pentru 11 iulie, trebuie să ne unim toate eforturile pentru a reveni în albia noastră românească și a da un vot ferm pentru PUN. Nu dați niciun vot pentru conservele rusești și aliații lor. Dați un vot singur și sigur pentru PUN, un partid care ne va readuce în zona de prosperitate, stabilitate și securitate”.

Cu privire la reîntregirea Țării, Octavian Țîcu a declarat că, imediat după 11 iulie, noul Parlament poate vota Unirea, iar pentru PUN acesta este obiectivul primordial din prima zi de mandat în Parlamentul R. Moldova.

”PUN este un partid unionist care pledează pentru reîntregirea R. Moldova, cel de-al doilea stat românesc, cu România și care are la bazele acțiunii sale politice memoria istorică. Rareori se întâmplă în istorie să avem șansa să îndreptăm o nedreptate istorică așa cum a fost la 28 iunie, dar 11 iulie este șansa noastră să readucem lucrurile la normalitate.

Amintim că, astăzi, se împlinesc 81 de ani de când trupele militare sovietice au invadat Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ca rezultat al Pactului secret Ribbentrop-Molotov.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.