Acasă Sport PSG vrea să-i dea o nouă lovitură Barcelonei, doar pentru a-l face...

PSG vrea să-i dea o nouă lovitură Barcelonei, doar pentru a-l face fericit pe Lionel Messi! Planul parizienilor

0

PSG a reușit marea lovitură în perioada de marcato din vară, aducerea lui Lionel Messi, liber de contract după expirarea înțelegerii cu Barcelona.

Lionel Messi nu este, însă, unicul jucător pe care parizienii îl vor de la Barcelona. Potrivit El Nacional, PSG le pregătește catalanilor o nouă lovitură și vor începe ”asaltul” pentru a-l aduce în Franța pe Sergio Aguero.

Sergio Aguero, dorit de PSG

Sergio Aguero a semnat în vară cu Barcelona, și pentru a juca alături de bunul prieten Lionel Messi, ceea ce nu a mai fost, însă, posibil, pentru că formația catalană nu și-a mai permis salariul lui Messi și a fost obligată să-l lase să plece gratis.

PSG vrea să-l aducă pe Sergio Aguero atât pentru calitățile fotbalistice ale argentinianului, dar și pentru ”fericirea” lui Lionel Messi. 

Clubul parizian consideră că randamentul lui Lionel Messi ar fi și mai mare dacă ar juca alături de doi dintre cei mai buni prieteni din afara terenului, Sergio Aguero și Neymar, iar venirea coechipierul de la naționala Argentinei i-ar face șederea și mai plăcută la Paris.

Cum vrea să-l aducă PSG pe Sergio Aguero

PSG nu vrea să plătească sumă de transfer pentru aducerea lui Sergio Aguero, ci să-i propună Barcelonei un schimb de jucători.

Sursa citată anterior transmite că PSG vrea să i-l propună Barcelonei pe Mauro Icardi, atacant mai tânăr decât Sergio Aguero, dar care nu intră, însă, în planurile clubului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.