Promitea să rezolve probleme imobiliare și dosare în instanță. Un bărbat din Chișinău, reținut de CNA

Redacția SafeNews

Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), fiind suspectat că ar fi cerut și primit bani pentru a interveni în soluționarea unor probleme imobiliare și a unui litigiu civil. Acesta ar fi pretins că are influență asupra unor funcționari din mai multe instituții publice și că poate facilita obținerea unor decizii favorabile.

Potrivit CNA, bănuitul ar fi primit în repetate rânduri bani de la un alt bărbat, suma totală ajungând la 3.110 euro și 7.600 de lei.

În schimbul acestor sume, suspectul ar fi promis că poate interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie pentru a facilita eliberarea unor acte permisive necesare unui imobil.

PUBLICITATE

De asemenea, acesta ar fi susținut că poate contribui la anularea unui contract de vânzare-cumpărare și la urgentarea examinării unui dosar civil aflat pe rolul unei instanțe de judecată.

Anchetatorii investighează dacă bărbatul a folosit presupusele sale relații în instituțiile publice pentru a obține ilegal mijloace financiare.

În cadrul investigațiilor, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, de unde au ridicat probe considerate relevante pentru dosarul penal.

În urma acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica eventuale alte persoane implicate în presupusa schemă de trafic de influență.

Bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.