Procuratura Generală nu se autosesizează în cazul declarațiilor lui Igor Grosu privind „încordarea primarilor” care nu sunt afiliați PAS

Redacția SafeNews

Procuratura Generală a anunțat că nu va iniția vreo anchetă în urma declarațiilor făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în care acesta susținea că „primarii care nu sunt afiliați PAS sunt supuși șantajului politic”. Instituția consideră că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se autosesiza în acest caz.

Răspunsul oficial a fost făcut public prin intermediul canalului de Telegram SPPOT, unde se precizează că, în urma analizei efectuate, nu a fost identificată nicio suspiciune rezonabilă privind comiterea unei infracțiuni.

„Faptele prezentate nu oferă suficiente indicii care să justifice pornirea unei anchete penale sau aplicarea prevederilor legale privind autosesizarea,” se menționează în documentul emis de Procuratură.

PUBLICITATE

Totodată, instituția subliniază că sesizarea primită nu îndeplinește cerințele unui act oficial de sesizare, iar informațiile invocate nu conțin elemente penale. În lipsa unor probe sau informații relevante din punct de vedere juridic, Procuratura nu are temei legal să intervină.