Primărița din Durlești și viceprimarul rămân în arest încă 30 de zile

Redacția SafeNews

Primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Mihai Enachi vor rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după ce instanța a admis solicitarea procurorilor.

Decizia a fost luată pe 27 martie, în cadrul examinării demersului de prelungire a măsurii preventive în dosarul în care cei doi sunt vizați.

Avocatul primăriței a declarat înainte de ședință că acuzarea nu ar fi prezentat elemente noi pentru justificarea prelungirii arestului și a subliniat că Eleonora Șaran își susține nevinovăția și este dispusă să coopereze cu ancheta.

PUBLICITATE

Și apărarea viceprimarului a contestat argumentele procurorilor, calificându-le drept formale și insuficiente pentru menținerea măsurii preventive.

Cei doi fac parte dintr-un dosar mai amplu, în care, la sfârșitul lunii februarie, au fost reținute opt persoane. Potrivit anchetatorilor, acestea ar fi implicate într-o schemă de escrocherie cu terenuri.

Procurorii susțin că funcționarii ar fi cumpărat terenuri la prețuri subevaluate, pe care ulterior le-ar fi revândut la valori mai mari. Prejudiciul estimat în acest caz ajunge la circa 15 milioane de lei.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate.