Acasă Politic Președinția și CALM au semnat un acord de colaborare. Sandu: Moldova va...

Președinția și CALM au semnat un acord de colaborare. Sandu: Moldova va deveni prosperă doar dacă se va resimți schimbarea în fiecare sat

0

Un acord de edificare și dezvoltare a parteneriatului a fost semnat între Președinție și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM). Potrivit președintelui Maia Sandu, „acordul va pune bazele unei colaborări de durată între instituția Președinției și primari, APL în general”, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, Maia Sandu a menționat că Moldova va deveni o țară prosperă numai dacă schimbarea se va face resimțită în fiecare sat și în fiecare oraș. În opinia sa, primarii sunt în prima linie în această muncă a schimbării și așteptările față de primari din partea locuitorilor sunt mari. De aceea, primarii trebuie să aibă toate pârghiile și resursele ca să asigure dezvoltarea localităților.

Proiectele de anvergură, mai ales cele de infrastructură, necesită bani foarte mulți, dar, în cele mai multe cazuri, bugetele localităților sunt mici. Aici, spre regret, primarii de ani de zile, se confruntă cu problema când banii statului, care se colectează din impozite, se împart uneori pe nedreptate, de către politicieni iresponsabili, corupți, a spus Maia Sandu. Unele localități primesc bani pentru dezvoltare, altele nu.

„Trebuie de pus capăt acestor nedreptăți, iar pentru asta e nevoie de mecanisme clare de alocare transparentă a banilor”, a insistat președintele.

O sursă de finanțare pentru localități sunt finanțările externe. Maia Sandu și-a exprimat angajamentul de a aduce cât mai multe resurse în țară și de a convinge partenerii de dezvoltare să acorde finanțările direct localităților.

Președintele s-a referit și la controalele abuzive la nivelul administrației locale, spunând că acestea nu-și au locul.  Ea venit cu un mesaj către instituțiile publice centrale să respecte legea și să se axeze pe identificarea și pedepsirea corupției mari.

Președintele CALM, Tatiana Badan, a menționat că reprezentanții APL sunt cei mai apreciați de cetățeni, dar sunt și cei mai supuși presiunilor din partea unor structuri ale statului. Ea speră că acordul semnat va veni în sprijinul APL și a cetățeanului descurajat. „Chemăm toți cetățenii din Republica Moldova, toți angajații din administrația publică locală, vă chemăm să fiți mai puternici și uniți și sigur că noi ne asumăm să aducem mai mult încurajare și motivație”, a declarat Tatiana Badan.

Anual, pe 1 februarie, este marcată Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.