Premierul Alexandru Munteanu, discuții la Dubrovnik cu reprezentantul PPF Group despre extinderea investițiilor în Moldova

Redacția SafeNews

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere la Dubrovnik cu Jan Růžička, director pentru relații externe al PPF Group, unul dintre grupurile internaționale de investiții cu activitate în mai multe regiuni și sectoare economice.

Discuțiile au vizat extinderea investițiilor deja existente în Republica Moldova, dar și identificarea unor noi oportunități de dezvoltare. Potrivit premierului, interesul investitorilor pentru piața locală confirmă încrederea în potențialul economic al țării.

„Interesul de a crește și a diversifica aceste investiții confirmă încrederea în potențialul țării noastre”, a declarat Alexandru Munteanu.

PUBLICITATE

Șeful Executivului a subliniat că autoritățile își propun să mențină un mediu stabil și previzibil pentru investitori, astfel încât proiectele existente să se dezvolte, iar altele noi să fie lansate în perioada următoare.