Acasă Justiţie „Politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în...

„Politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în fața legii”. Comentariul Ministrului Justiției Litvinenco, după reținerea lui Dodon

0

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat marți, după reținerea lui Igor Dodon că partidul din care face parte – PAS – a promis o curățare a clasei politice corupte și că asta se întâmplă în prezent. 

„Vor răspunde toți cei care au venit în politica nu ca să ajute oamenii, dar să-i fure. Asta a fost remarcă generală”, a declarat Litvinenco.

El a avertizat autoritățile de aplicare a legii să fie transparente pe acest caz, iar investigația să se facă strict după litera legii. 

„Referitor la subiectul de azi, precizez că, deși nu știu detaliile speței și nici cum vor evolua lucrurile, sunt ferm convins că politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în fața legii. În același timp, este evident instituțiile trebuie să comunice toate lucrurile pe care le pot comunica potrivit legii, or, dincolo de fondul cauzei, transparența este fundamentală pentru a avea încrederea societății și de a legitima actul justiției. Desigur că este prioritar și ca toate procedurile să fie respectate atât ca literă, dar mai ales ca spirit. Ministerul Justiției va urmări atent cum se desfășoară ancheta, pentru ca totul sa fie în strictă concordanță cu legea”, a declarat Litvinenco. 

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut marți de către procurorii anticorupție din Republica Moldova pentru patru capete de acuzare. 

Dodon este învinuit de infracțiunii de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Reținererea sa pentru 72 de ore a avut loc după ce procurorii au făcut percheziții la casa sa din sectorul Buiucani din Chișinău.

Procurorii au mai efectuat percheziții și la casa mamei lui Dodon din satul Sadova, la circa 50 de kilometri de Chișinău, sau la o vila de pe malul râului Nistru pe care familia Dodon o construiește în prezent.

Acţiunile de urmărire penală au loc în cadrul dosarului intentat săptămâna trecută pentru presupusă luare de mită de la fostul lider al Partidul Democrat din Moldova, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, în iunie 2019, supranumit „dosarul kuliokul”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.