Piața seminceră din Republica Moldova urmează să fie modernizată, pentru a facilita accesul fermierilor la soiuri și hibrizi performanți. Membrii Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară au aprobat raportul la un proiect de lege care aduce schimbări importante în acest domeniu.
Inițiativa, elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prevede armonizarea legislației naționale cu normele Uniunea Europeană. Prin aceste modificări, Republica Moldova va putea fi integrată în sistemul european de recunoaștere a inspecțiilor și certificatelor pentru semințe, ceea ce va facilita exporturile și accesul pe piețele internaționale.
Proiectul introduce și o măsură care permite comercializarea provizorie a semințelor aflate în proces de înregistrare. Astfel, fermierii vor avea acces mai rapid la material semincer diversificat, pentru testare și evaluare, înainte de finalizarea procedurilor oficiale. Măsura vizează culturi precum cerealele, plantele furajere, cartofii, sfecla și plantele oleaginoase.
O altă schimbare importantă ține de recunoașterea documentelor emise în alte state. Semințele importate vor putea fi însoțite de acte echivalente privind calitatea și proveniența, dacă acestea sunt eliberate de autorități acreditate. În același timp, vor fi aplicate reguli clare privind etichetarea, ambalarea și testarea, inclusiv informații despre origine, tratamente sau modificări genetice.
Proiectul mai prevede eliminarea certificatului de înregistrare pentru producerea și comercializarea semințelor. În locul acestuia, va fi introdus un sistem electronic de gestionare a cererilor, prin platforma MCabinet, care va simplifica procedurile pentru operatori.
Documentul urmează să fie examinat în plenul Parlamentului. Autoritățile susțin că noile reguli vor sprijini dezvoltarea agriculturii și vor crește competitivitatea producătorilor locali.

