Peste 6.200 de intervenții ale ambulanței de Paște. Cele mai multe, urgențe cardiovasculare

Redacția SafeNews

Ambulanța a intervenit în peste 6.200 de cazuri în zilele de Paște. Cele mai multe solicitări au vizat urgențele cardiovasculare.

Potrivit datelor prezentate de IMSP CNAMUP, în perioada 11–13 aprilie, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 6.221 de apeluri, dintre care 795 au fost pentru copii. După acordarea primului ajutor, 2.328 de pacienți au fost transportați la spital.

Cele mai frecvente cazuri au fost cele cardiovasculare, în număr de 3.957, inclusiv 28 cu sindrom coronarian acut. Totodată, medicii au intervenit în 790 de cazuri neurologice, dintre care 107 accidente vasculare cerebrale, și 750 de afecțiuni respiratorii.

PUBLICITATE

În aceeași perioadă, 645 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în urma traumelor. Ambulanța a intervenit și la 30 de accidente rutiere, în care au fost rănite 36 de persoane, majoritatea fiind transportate la spital.

De asemenea, 21 de cazuri au vizat intoxicații. Șapte persoane s-au intoxicat cu alcool, șase cu medicamente, iar trei au suferit intoxicații cu monoxid de carbon.

Reprezentanții serviciului de urgență subliniază că echipele au fost mobilizate continuu pentru a răspunde rapid fiecărei solicitări, în condiții de volum crescut de intervenții.