În ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au înregistrat 51.249 de traversări, potrivit datelor oficiale ale Poliției de Frontieră. Cele mai tranzitate puncte au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 14.390 persoane, urmat de Leușeni (6.979), Sculeni (5.459), Otaci (3.942) și Palanca (3.756).
Autoritățile au raportat că pe sensul de intrare în țară 23 de persoane străine au primit refuz de trecere, iar alte încălcări constatate includ folosirea documentelor false (5 cazuri), nerespectarea regulilor de ședere și intrare (4 cazuri) și încălcarea regimului frontierei sau al punctelor de trecere (3 cazuri). În perioada analizată nu au fost raportate tentative de traversare ilegală a frontierei.
Pentru a reduce aglomerația, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să utilizeze puncte alternative: pentru Leușeni-Albița, opțiunile sunt Leova-Bumbăta sau Cahul-Oancea; pentru Sculeni-Sculeni, Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut; iar pentru Palanca-Maiaki-Udobnoe, Tudora-Starokazacie.
Autoritățile amintesc că informații în timp real despre traficul la frontieră sunt disponibile pe camerele web de pe site-ul oficial border.gov.md, iar pentru întrebări suplimentare, cetățenii pot contacta Linia Verde a Poliției de Frontieră la numărul 022 259 717.
Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să manifeste răbdare și respect față de personalul aflat la datorie și ceilalți participanți la trafic, mai ales în perioadele cu flux intens de traversări.







