Parlamentul a ratificat acordul privind participarea la Programele UE „Justiție”

Redacția SafeNews

Republica Moldova va beneficia de granturi europene pentru a consolida democrația, statul de drept și protecția drepturilor fundamentale. Parlamentul a ratificat, în două lecturi, Acordul cu Uniunea Europeană privind participarea la Programele UE „Justiție” (2021-2027).

Acordul va oferi finanțare pentru sprijinirea cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală, prin formarea judecătorilor și a altor practicieni din domeniul dreptului și prin facilitarea accesului nediscriminatoriu al tuturor la justiție. Programul este destinat autorităților naționale și organizațiilor societății civile.

În aceeași ședință, a fost votat în primă lectură proiectul pentru ratificarea Acordului cu UE privind participarea la Programele UE „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (2021- 2027).

PUBLICITATE

De Program vor putea beneficia atât persoane fizice, cât și organizațiile societății civile. Potrivit documentului, Republica Moldova va contribui la trei componente ale programului. Este vorba despre promovarea drepturilor omului, a nediscriminării și a egalității de gen; promovarea implicării și participării cetățenilor la viața democratică a Uniunii Europene; combaterea violenței, inclusiv a violenței pe bază de gen.