Acasă Istorii din spatele culisei (Interceptare AUDIO) CNA, bâta politică a lui Dodon – Un funcționar, presat...

(Interceptare AUDIO) CNA, bâta politică a lui Dodon – Un funcționar, presat să-și dea demisia

0

Un angajat al Ministerului Sănătății este persecutat de colegii săi, dar și de unii angajați ai Centrului Național Anticorupție. Acesta este silit să-și dea demisia. Mai mult, recent, el a fost suspendat din funcția pe care o deține, iar în locul său a fost numit un director interimar – Alina Rusu.

Subiectul a intrat în atenția publicului după numirea unui director interimar al Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Este vorba despre Alina Rusu, care activa până acum în calitate de specialist în cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Numirea acesteia a survenit imediat după ce Eduard Patic a fost suspendat din funcția de director al CAPCS, în urma unei anchete de serviciu. Interesant este faptul că ancheta de serviciu a fost inițiată după ce Patic a fost „invitat” la CNA, acolo unde i s-a spus direct că trebuie să plece din funcția pe care o deține, asta deși contractul său de muncă a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani.

Potrivit unei înregistrări audio, care a fost expediată în adresa redacției Deschide.MD, Iurie Ciorbă — adjunctul Direcției teritoriale centru al CNA i-ar fi spus franc despre faptul că ar trebui să-și părăsească postul de muncă: „Două săptămâni în urmă, doamna președinte, acolo, s-a decis că o să fie altă persoană, cumnata nu știu cui”. Întregistrarea audio a fost făcută după ce Patic a fost invitat la CNA și luat la întrebări de un angajat al centrului. La ieșire acesta s-a intâlnit cu Ciorbă.

Notă: Iurie Ciorbă a fost vizat în mai multe materiale jurnaliste printre unul dintre acestea se referea la averea pe care o are anagajatul CNA. Tot Ciorbă a investigat și un dosar de evaziune fiscală de la Andy’s Pizza” şi restaurantele „La Plăcinte” unde patron este Andrei Tranga. Angajatul CNA spunea că se retrăgeau saci cu bani fără a fi contabilizați. Tot în presă s-a vehiculat că Iurie Ciorbă este finul lui Ghenadie Tanas, șeful Direcției generale teritoriale „Nord” a Centrului Național Anticorupție despre care SZD a scris că este „cămătarul de la CNA

Mai jos redăm discuția, pe care am putut să o descifrăm, dintre Patic și Ciorbă:

Ciorbă: De ce nu-mi răspunzi mie la telefon?
Patic: Despre ce să-ți răspund?
Ciorbă: Păi, să-ți dau informația! Două săptămâni în urmă, la președinte, doamna președinte, acolo, s-a decis că o să fie altă persoană, cumnata nu știu cui. Nu știu. Omul tău de acolo (indescifrabil)
Patic: Eu am venit prin Ordin și am contract de muncă pe 5 ani. Eu de aici nu mă clintesc.
Ciorbă: Vezi și tu. Asta e. Pur și simplu am spus că (indescifrabil)… s-a decis la noi la (indescifrabil) președinte; peședintele la noi nici nu contează.
Patic: Blin, eu nu-s din gașca asta a lor…
Ciorbă:… Socolinic (indescifrabil) eram nacialnikul lui Serioja b*ea, dar (indescifrabil)
indescifrabil
Ciorbă: Băi, dar bine, pe mine m-au chemat si mi-au spus …(indescifrabil)
Patic:… să fie po*ui… să-și ia familia, ble*di, și…
Ciorbă: Mie nu mi-i po*ui … ce s-a început iaca…
Patic: Mare treabă ce s-a început! Două scrisori, b*ea, pe insulină. Ia figheiu b*ea! Toate răspunsurile oficiale sunt date, ce mai vrei de la Cebotari?
Ciorbă: Ădic, eu ți-am trimis mesajul.
Patic: Igori, pur și simplu asta e „pres” pe cine…

Contactat de Deschide.MD, Eduard Patic nu ne-a putut confirma înregistrarea, dar a recunoscut că în ultima perioadă, mai multe persoane îi transmit mesaje și semnale că ar trebui să scrie cerere de demisie.

„Am fost chemat la CNA pentru fleacuri. Nu pot decât să spun că aceasta este o metodă de persecuție. Ulterior, am fost suspendat din funcție pentru un termen de 30 de zile. Motivul pentru care am fost suspendat nu îl cunosc, cert este că s-a dispus demararea unei anchete de serviciu”, a declarat directorul suspendat al CAPCS.

L-am întrebat pe Patic dacă i s-a sugerat vreodată că ar trebui să se retragă de la conducerea CAPCS și iată ce ne-a răspuns:

„Da a fost așa ceva, inclusiv și în discuții private și la telefon. Acum am depus o plângere în acest sens la organele abilitate, dar nu vreau să dau mai multe detalii din motive de siguranță – atât a mea, cât și a familiei mele. După cum evoluează lucrurile, nu cred. Sunt persoane interesate ca eu să nu mai revin la muncă”, a adăugat Eduard Patic.

Am încercat să discutăm și cu șeful-adjunct al Direcției teritoriale centru al CNA Iurie Ciorbă, acesta însă nu a răspuns la telefon. În același timp ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi care a spus următoarele: „CNA a luat act de sesizarea dumneavoastră şi urmează să verifice dacă această înregistrare este autentică şi dacă angajatul nostru are vreo oarecare implicare în cazul menţionat”.

Coincidență sau nu, dar cert este că nu mai târziu decât la începutul săptămânii, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat într-un interviu că însăși directorul CNA, Ruslan Flocea i-a spus să înceteze investigațiile în dosarul privind finanțarea PSRM. Flocea fiind anterior secretarul general al Aparatului președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

La scut timp, Centrul Național Anticorupție a venit cu o reacție în care spunea că Morari „vrea doar să distragă atenția de la problemele pe care le are”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.