Natalia Plugaru, întrevederi oficiale în Cipru cu conducerea Ministerului Muncii

Redacția SafeNews

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a efectuat o vizită de lucru în Cipru, unde a avut întrevederi cu ministrul Muncii și Asigurărilor Sociale, Marinos Moushouttas, și cu ministra adjunctă a Protecției Sociale, Clea Hadjistephanou Papaellina.

În cadrul discuțiilor, oficialii au analizat reformele implementate în Republica Moldova și sprijinul oferit de Cipru pentru parcursul european al țării.

Un subiect central al întrevederilor a fost inițierea negocierilor pentru un Acord bilateral de securitate socială. Documentul va asigura protejarea dreptului la pensie și la prestații sociale pentru cetățenii moldoveni care muncesc în Cipru. Acordul va permite recunoașterea perioadelor de muncă realizate în ambele state și va oferi siguranță juridică lucrătorilor.

PUBLICITATE

Potrivit Nataliei Plugaru, Republica Moldova este pregătită să înceapă consultările tehnice în cel mai scurt timp.

De asemenea, delegația moldoveană a studiat experiența Ciprului în digitalizarea serviciilor publice. Oficialii au analizat sistemele de înregistrare online a contractelor de muncă și soluțiile aplicate pentru reducerea birocrației.

Ministerul Muncii anunță că reformele vor continua, iar cooperarea cu partenerii europeni va fi consolidată pentru a îmbunătăți serviciile sociale și protecția cetățenilor.