„România a fost un susținător constant al cetățenilor noștri, indiferent de inconsecvența politică ce a caracterizat, din păcate, viața publică din Republica Moldova în ultimii ani”. A declarat premierul Natalia Gavrilița în debutul ședinței comune a guvernelor de la București și Chișinău. Astăzi există o oportunitate istorică, menționează premierul. Or, atât la București, cât și la Chișinău, sunt guvernări care au perspectiva unei stabilități de durată, care poate fi valorificată prin plasarea pe agenda bilaterală a unor proiecte pe termen lung, precum cel de securitate energetică.
Șefa Executivului de la Chișinău a spus că ședința comună a guvernelor este „un eveniment rarisim, dar cu o agendă în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”.
Drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România. Pe lângă acordurile care urmează a fi semnate astăzi, pe agenda ședinței se regăsesc subiecte legate situația internațională tensionată din regiune, a precizat Natalia Gavrilița.
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a declarat că ședința comună reprezintă „o activitate cu încărcătură simbolică deosebită”. Oficialul român și-a exprimat convingerea că aceasta se va concretiza în realități, în fapte, prin semnarea acordurilor, protocoalelor și memorandumurilor la nivel de miniștri de linie.
Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat semnificația deosebită a Declarației comune a Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul economic și investițional. Potrivit lui, este un document politic care transmite un semnal de susținere fermă pentru ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova ca premisă esențială a extinderii cooperării economice și investiționale bilaterale.
În ceea ce privește agenda europeană a Republicii Moldova, Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări că „România va fi și pe mai departe susținătorul hotărât și vocal”.
În condițiile „momentului regional complicat, cu o deteriorare semnificativă a mediului de securitate”, premierul român a subliniat că ședința comună de guvernelor de la București și Chișinău, precum și pachetele de documente care vor fi semnate, reconfirmă sprijinul deplin al României pentru consolidarea stabilității și securității Republicii Moldova.
Nicolae-Ionel Ciucă și-a încheiat intervenția prin a asigura Cabinetul de miniștri de la Chișinău de „totala implicare, dedicare și deschidere a Guvernului României pentru o cooperare consolidată, orientată spre rezultate concrete, în beneficiul stabilității Republicii Moldova, al parcursului său european și al bunăstării cetățenilor”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.