Republica Moldova va începe negocierile pentru un nou program cu Fondul Monetar Internațional, însă fără un pachet de finanțare. Anunțul oficial urmează să fie făcut pe 27 februarie, la Washington, în cadrul ședinței Consiliului de directori al FMI, a declarat premierul Alexandru Munteanu.
Șeful Executivului spune că noul acord are un alt scop. Guvernul nu caută bani, ci confirmarea stabilității economice și a politicilor macroeconomice.
„Bugetul nu are nevoie, în această etapă, de injecții financiare. Avem nevoie de o certificare a performanțelor noastre și de o recunoaștere externă care să ne ajute să stabilim următorii pași”, a explicat premierul.
Potrivit acestuia, validarea din partea FMI va consolida încrederea partenerilor internaționali și a investitorilor, ceea ce poate facilita accesul la finanțare externă în condiții mai avantajoase și poate susține stabilitatea economică pe termen mediu.
În același timp, Alexandru Munteanu a anunțat că va prezenta un raport de activitate în Parlament la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Premierul susține că a preferat să vină în fața deputaților cu rezultate concrete, după o perioadă de comunicare directă cu cetățenii, mediul de afaceri și autoritățile locale.
Negocierile cu FMI ar putea începe imediat după anunțul oficial, iar noul program va stabili prioritățile de politici economice pentru următoarea perioadă. Guvernul consideră că acordul va funcționa ca un semnal de stabilitate și disciplină fiscală pentru economia Republicii Moldova.

