Republica Moldova face un nou pas în procesul de desprindere de cadrul juridic moștenit din spațiul ex-sovietic. Comisia pentru politică externă a aprobat avizul consultativ privind denunțarea unui acord semnat în 1993 cu Comunitatea Statelor Independente și alte state din regiune.
Acordul viza împărțirea parcurilor de vagoane marfare și containere ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS. Documentul a fost conceput pentru a asigura continuitatea transportului feroviar într-o perioadă de tranziție. În baza lui, statele succesoare au împărțit resursele și au stabilit mecanisme de utilizare comună.
Autoritățile susțin că acordul nu mai este relevant. Parcurile de vagoane au fost distribuite în urmă cu aproximativ 30 de ani, iar mecanismele prevăzute nu mai sunt aplicate. În prezent, cooperarea feroviară se realizează prin acorduri moderne, bilaterale și multilaterale.
Inițiativa de denunțare a fost propusă de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Potrivit autorilor, acordul nu corespunde obiectivelor de reformă și modernizare a sectorului feroviar, în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene.
Decizia vine și pe fondul schimbărilor de securitate din regiune. Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucraina a evidențiat riscurile menținerii unor aranjamente juridice vechi.
Denunțarea acordului face parte dintr-un proces mai amplu de revizuire a tratatelor semnate pe platforma CSI. Autoritățile urmăresc actualizarea cadrului legal și apropierea de normele europene în transporturi și economie.

