Acasă Economic Ministrul Finanțelor anunță cu cât s-a ridicat deficitul bugetar în 9 luni:...

Ministrul Finanțelor anunță cu cât s-a ridicat deficitul bugetar în 9 luni: ”În loc de creşterea planificată a PIB-ului de 3,8% la începutul anului 2020, se preconizează o scădere de 4,5%”

0

Execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative anunţate de Ministerul Finanţelor, s-a încheiat pe primele nouă luni ale anului 2020 cu un deficit de 5,4 mlrd. de lei. Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta, vineri, a anunţat ministrul Finanţelor, Serghei Puşcuţa, în cadrul şedinţei Clubului Presei Economice, transmite SafeNews.md. 

Potrivit lui, tradiţional în lunile – octombrie, noiembrie şi decembrie – cheltuielile bugetare ale R. Moldova cresc, prin urmare Ministerul Finanţelor a luat măsuri pentru a se asigura că, în această perioadă, în trezorerie suficiente există resurse pentru a acoperi cheltuielile urgente.

„Putem spune că ne-am pregătit pentru acest lucru în avans, având 4 mlrd. de lei în buget”, a spus ministrul, menţionând că din împrumutul de urgenţă în valoare de $239 de mil., acordat de Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finele lunii aprilie, până la moment au fost cheltuiţi $40 de mil.

Ministrul a atras atenţia asupra faptului că, în loc de creşterea planificată a PIB-ului de 3,8% la începutul anului 2020, se preconizează o scădere de 4,5%. Potrivit datelor din prima jumătate a anului curent, PIB-ul ţării s-a redus cu 7,1%.

„În iulie-august, încasările bugetare au revenit la nivelul din aceiaşi perioadă a anului 2019, după ce în luna aprilie s-a înregistrat o scădere cu 30%, iar în luna mai – 15%”, a spus el.

Serghei Puşcuţa a spus că scăderea PIB-ului cu doar 1% duce la o micşorare cu aproximativ 750 de mil. de lei a veniturilor bugetare.

„Dar situaţia reală cu încasările bugetare demonstrează fenomenul, potrivit căruia o scădere a PIB-ului cu 7,1% nu va duce la micşorarea veniturilor la nivelul de 1 mlrd. de lei”, a spus ministrul.

În acest context, el a presupus că până la sfârşitul anului 2020, nivelul deficitului bugetar va fi mult mai mic, decât cel planificat.

Ministrul Finanţelor a dat asigurări că la începutul anului 2021, în bugetul ţării vor fi cel puţin 2 mlrd. de lei, care sunt necesare în primele două săptămâni ale noului an, când practic încasările în trezorerie încă nu ajung, dar există cheltuieli obligatorii.

„O situaţie similară este şi cu bugetele locale, în conturile cărora acum sunt puţin peste 1 mlrd. de lei”, a spus ministrul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.