Acasă Justiţie Ministra Justiției prezintă concluziile anchetei privind eliberarea ilegală a deținuților pe viață

Ministra Justiției prezintă concluziile anchetei privind eliberarea ilegală a deținuților pe viață

0

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a prezentat marți, 11 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile anchetei privind eliberarea din detenție a nouă persoane condamnate la detențiune pe viață. Investigația a scos la iveală nereguli grave în aplicarea modificărilor legislative legate de amnistie, care au permis comutarea pedepselor fără o evaluare reală a riscului de recidivă.

„În urma anchetei, în trei cazuri instanțele au anulat deciziile de eliberare și condamnații au fost reîncarcerați, alte patru recursuri au fost admise, iar un deținut se află în procedură de extrădare. Într-un caz, cererea de revizuire se află pe rolul instanței. Totodată, a fost constatată aplicarea cumulativă a mai multor beneficii legale, precum amnistia, compensații pentru condiții inumane de detenție și articolele 91 și 92 din Codul penal, fără o analiză proporțională și individualizată. Evaluările comisiilor speciale din penitenciare au omis aspecte esențiale, iar Administrația Națională a Penitenciarelor nu a semnalat riscurile aferente”, a spus Mihailov-Moraru.

Ancheta internă, declanșată pe 8 aprilie și finalizată pe 5 iunie, a relevat lipsa unei coordonări instituționale clare și aplicarea cumulativă a mai multor beneficii legale, fără o analiză individualizată. Administrația Națională a Penitenciarelor nu a intervenit pentru a semnala riscurile, iar comisiile speciale din penitenciare nu au analizat dosarele în mod riguros.

Ca urmare:
• 3 funcționari au fost suspendați,
• 16 angajați sunt cercetați disciplinar,
• 5 foști funcționari sunt anchetați penal,
• au fost sesizate Procuratura Generală, ANI, CSM și alte instituții competente.

Ministra a anunțat modificări legislative urgente pentru a preveni astfel de cazuri, inclusiv prin numirea directă a comisiilor speciale de către Ministerul Justiției și prin introducerea unor filtre suplimentare în procesul de evaluare a deținuților.

„În scopul evitării unor situații similare, Ministerul Justiției va propune modificări legislative care să introducă filtre suplimentare și criterii obiective în evaluarea deținuților. Comisiile speciale vor fi numite direct de ministrul Justiției, iar proiectele de legi privind executarea pedepselor vor fi supuse unui proces riguros de avizare”, a conchis Mihailov-Moraru.

Ministra a subliniat că reformele în justiție vor continua pentru a reda cetățenilor încrederea în sistemul de drept.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.