Acasă Sport Messi se gândeşte la posibilitatea să rămână la FC Barcelona

Messi se gândeşte la posibilitatea să rămână la FC Barcelona

0

Jorge Messi, tatăl şi agentul lui Lionel Messi, a răspuns „da” când a fost întrebat de o televiziune spaniolă despre eventualitatea în care fotbalistul va rămâne la FC Barcelona în acest sezon.

În faţa camerelor canalului Cuatro, Jorge Messi a răspuns un timid „da” când a fost întrebat de o ziaristă dacă anturajul jucătorului „studiază posibilitatea ca Messi să rămână şi să plece liber de contract anul viitor”.

Această imagine a fost surprinsă când Jorge Messi a venit cu maşina pentru o nouă zi de discuţii cu avocaţii familiei.

Jorge Messi a aterizat miercuri dimineaţă la Barcelona, venind din oraşul argentinian Rosario, într-un moment când fiul său este în conflict cu gruparea catalană de unde vrea să plece şi nu s-a prezentat nici la testele pentru depistarea coronavirusului, nici la primele antrenamente ale echipei în vederea noului sezon.

Jorge Messi a recunoscut miercuri că va fi „greu” ca fiul său să rămână la Barca.

Întâlnirea de miercuri dintre conducerea clubului şi reprezentanţii lui Messi nu s-a soldat cu niciun acord, relatează presa spaniolă.

Oficialii Barcei şi reprezentanţii lui Messi au discutat timp de mai bine de două ore miercuri după-amiaza, dar fiecare a rămas pe poziţie: echipa lui Messi vrea să negocieze o plecare imediată a starului, în timp ce Barca susţine în continuare că starul are contract până la 30 iunie 2021.

Potrivit presei spaniole, discuţiile continuă, iar în curând ar putea avea loc o nouă întâlnire între reprezentanţii lui Messi (tatăl Jorge şi fratele Rodrigo) şi şefii clubului, pentru a încerca ieşirea din acest impas.

Messi a anunţat clubul săptămâna trecută că doreşte să plece liber de contract.

Barcelona afirmă că notificarea legată de dorinţa lui Messi de a pleca trebuia făcută în iunie, iar acum starul argentinian este sub contract cu clubul, având o clauză de reziliere de 700 de milioane de euro.

agerpres.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.